27 aprilie 2013

Muguri cu sanatate

       Azi am observat ca bradutul meu a inmugurit. Bucurie, pentru ca din nou voi recolta o cantitate mare de mugurasi numai buni de pus la pastrare pentru ceaiurile aburinde din toiul iernii.

Tin sa va spun ca acesti mugurasi au avut un mare succes printre prietenii mei, caci iarna aceasta virozele si gripele mi i-au tintuit la pat cu somoioage de servetele, pastile, diverse siropuri. Eu ascultam si zambeam, caci de la sotul meu, recunosc, am invatat sa rezist eroic tentatiei de a lua pastile la prima reactie a organismului la vreun astfel de simptom. Pe de alta parte, iti multumesc mama ca mi-ai impartasit din experienta ta in ceea ce priveste plantele medicinale.:), caci de la tine am invatat ca un ceai bun din muguri de brad, cu putina miere de albine si suc de lamaie are un adevarat succes in tratarea racelilor de sezon si chiar gripelor fara complicatii. Asa ca am inceput sa-mi tratez si prietenii, dupa ce am experimentat din greu pe mine si pe membrii familiei. Si sunt foarte multumita de rezultate. Mentionez ca racelile ar trebui tratate de la primele simptome cu aceste remedii naturiste, sa spunem, "luate din fasa", pentru a nu le lasa sa ne slabeasca organismul si sistemul imunitar.
          Pe principiul "iti faci vara sanie....", nu stiu daca am folosit chiar corect proverbul, dar intelegeti voi :), de maine ma apuc de cules, dupa care pun mugurasii la uscat, apoi ii depozitez in recipient de sticla, la pastrare pentru iarna care va sosi cu tot cu prietenele sale Gripa si Viroza. Hmm, nu voi fi prietenoasa!


     Va impartasesc in ce afectiuni sunt folositi mugurii de pin:
  • Tuse, bronsita -afectiuni pulmonare
  • Anorexie, lipsa poftei de mancare - mesteci 5-6 muguri cu un sfert de ora inainte de masa
  • Migrena - mesteci 3-4 muguri la inceput de criza
  • Anemie - sirop
  • Oboseala - sirop
  • Raceli - inhalatii cu infuzie din muguri de brad desfunda caile respiratorii, vindeca raceala in stadiul incipient, Se toarna apa clocotita peste o mana de muguri verzi, se acopera capul cu un prosop mare sau un cearsaf si stai aplecat deasupra vasului timp de 10, 15 minute.
      Pentru ca imi place sa diversific, am ales sa fac combinatii intre muguri de brad, menta, busuioc(f.f. bun pentru tuse), musetel. 
Sfat: Nu adaugati mierea in ceaiul fierbinte pentru ca poate deveni toxica.
       Nu folositi lamaie daca aveti gatul iritat. Va accentua iritatia si senzatia de arsura. 
 Sanatate!

4 aprilie 2013

Multumesc!

    Multumesc lui Dumnezeu! Multumesc mamei mele pentru oamenii care doresc sa-mi aline durerea. Stiu ca ei sunt trimisi pentru a-mi reaminti ca viata are sens. Un client al sotului meu, un batranel foarte simpatic care a trecut prin suferinta pierderii sotiei acum 2 ani mi-a daruit azi o carticica. A venit cu un zambet cald si mi-a pus in brate:
putere, prezent

    Am deschis si am surprins acest capitol din care redau un fragment: "Transformarea suferintei in pace: ...stiind ca ce exista nu poate fi anulat - pentru ca exista deja- spuneti da la ceea ce exista, sau acceptati ceea ce nu exista. "; "Daca nu puteti accepta ce este in exterior, acceptati atunci ce este in interior: nu va opuneti durerii. Permiteti-i sa existe."
 Multumesc!